Despre importanţa practicilor filosofice pentru individul lumii contemporane se vorbeşte tot mai des în ultima perioadă. Un eveniment care dă măsura relevanţei acestui domeniu, în special în contextul pandemiei de COVID 19, este conferinţa internaţională „Philosophical practice for self-knowledge by means of intellectual creativity”, desfăşurată online în perioada 28 – 31 iulie. Evenimentul a adus împreună, virtual e drept, participanţi din multe ţări, precum Rusia, Italia Israel, Finlanda, Franţa, România, Argentina, Coreea, etc. Subliniind dimensiunea practică a filosofiei, înţeleasă mai degrabă ca un „set de exerciţii în vederea grijii (intelectuale şi emoţionale) faţă de sine însuşi”, conferinţa are ca scop principal să prezinte publicului o imagine a practicii filosofice, cu scopurile, principiile şi metodele care îi sunt specifice.